Copile, ninge astăzi liniştit,
Din vremuri ce tu nu le-ai apucat,
Când amintiri, în taină,-au zămislit
Acest poem, al Iernii, minunat.
Opreşte-te din joacă pentru-o clipă,
C-un fulg de nea mirarea ţi-o împarte,
Şi, de-o să simţi pe umăr o aripă,
Să ştii că e un înger de departe.
Veni încet, pe ninsele poteci,
De nimenea văzut sau auzit,
Suflând în focuri stinse,-n geamuri reci,
Oriunde a fost ger şi-a viscolit…
De îţi e cald acum şi îţi e bine,
De poţi să ţii în mâini o jucărie,
E pentru că un înger, lângă tine,
Ajunse iar, la ceas de bucurie…
Şi tu, ca orice suflet, te-ai născut
A doua oară,-n ieslea cea curată,
Când mama ta în braţe te-a ţinut
Şi ţi-a cântat colinde de-altădată…
În căsuţa unui nor
În căsuţa unui nor
Mama Iarnă, c-un odor:
-Fulguleţ, întreabă ea,
Care e dorinţa ta?
Fulguleţ nu îndrăzneşte
Să îi zică ce-şi doreşte,
Însă mamei i se pare
C-al ei fiu… ar vrea să zboare.
- Am dreptate, sau nu am?
Spune ea, privind pe geam
Dealurile cenuşii,
Cândva pline de copii…
Fulguleţ e curajos,
Ce-ar mai ninge! Până jos!
Dar nu are, din păcate,
Încă aripi argintate.
Şi-i mai trebuie ceva:
Să audă de la ea,
Mama lui, albă şi bună,
Că vor fi iar împreună.
Trist de tot e Fulguleţ
Fulguleţ nimic n-a zis,
Dar e trist ca vai de el,
Mama Iarnă l-a trimis
Iar la joacă singurel.
Ar fi vrut să stea acasă,
S-o încurce, s-o ajute,
Dar ea, mama, nu îl lasă
Şi îi spune mereu : Du-te!
Munca ta… acum e joaca,
Rostul tău… acum e zborul!
Şi, spre alte zări, săraca,
Îşi împinge, mut, odorul…
El nu spune: De ce, mamă?,
Îi e fiu, şi o ascultă,
Dar, de mic, are o teamă:
Joaca… e atât de multă!
În pătuţ, de dimineaţă
În pătuţ, de dimineaţă
Fulguleţ se zvârcoleşte,
Cu mânuţele pe faţă
De lumină se fereşte…
Nu deschide ochii, somnul
De pe gene n-a pierit,
Ca întotdeauna, domnul
Soare şi-astăzi s-a grăbit.
Fulguleţ mai are-un vis,
Încă unul, de visat,
Apoi, chiar de n-a promis,
Singur va sări din pat.
Parc-ar fi
Ce frumoasă-i dimineaţa!
Spune Fulguleţ trezit
Dintr-un somn de-un an de zile
Ce păru...
Fără sfârşit.
Ce bogată e pădurea!
Pe crenguţe numai stele...
Parc-ar fi - şi se uimeşte -
Parc-ar fi
Visele mele!
Ce cuminte-i vrăbiuţa
Agăţată-acolo-n brad!
Fug la dânsa acuşica.
Mă ridic eu,
De-o să cad!
O, dar cât de luminoase
Sunt căsuţele din drum!
Şi cum, trist, le părăseşte
Un duh negru,
Ca de fum!
Ce zglobiu e - vezi? - şi fulgul
Cu patine, de pe lac!
Tac, deşi în minte-mi vine
Să-l întreb :
Eu, oare-i plac?
Fulguleţ azi vrea să ştie
Fulguleţ azi vrea să vadă
Cum e să devii… zăpadă
Cum să faci un derdeluş
Tocmai bun de săniuş
Cum să pui flori albe-n pom
Şi din bulgări... să faci om.
Fulguleţ mai vrea să ştie
Cum se-mparte-o bucurie
Şi nevoie câtă are,
Mic-pitic, de ajutoare.
Unii zic că Fulguleţ
E şi harnic şi isteţ
Şi-i de-ajuns să stai degeaba
Ca să-ţi facă toată treaba.
Alţi fulgi, însă, se adună
Şi-i întind cu drag o mână
Doar aşa e sărbătoare
Şi zăpada… tot mai mare…
Pentru cine?
Fulguleţ ieşi din ou
Şi se puse pe ninsoare.
Tot oraşul e ca nou,
Cu străduţe sclipitoare.
Azi, brăduţii îi îmbracă
În beteală argintie
Şi, în lumea cea posacă,
Duce veşti de bucurie.
- Fulguleţ, întreb degrabă,
Văzând greul că-l topeşte,
Pentru cine faci tu treabă?
- Pentru cine mă iubeşte!
Fulguleţ cu frăţiorii
Fulguleţ cu frăţiorii,
La fereastra decupată
Într-un nor, aşteaptă zorii...
Dar ei nu mai vin odată!
Au de gând, toţi, să se pună
Pe-o ninsoare ca în vis...
Să se simtă împreună
Cum erau în Paradis!
Pân-atunci, însă, se ceartă,
Se împing să-şi facă loc:
Cel ce va ieşi pe poartă
Primul... va avea noroc.
Despre cel rămas la coadă,
El... va fi un nătăfleţ!
De aceea vor să vadă:
Îl conving... pe Fulguleţ?
Fulguleţ, ce ai păţit?
Fulguleţ s-a cocoţat
Pe un munte îngheţat,
Hotărând:
“Mai multă minte
O să am de-azi înainte!"
"Nu mă mai avânt în zbor,
Căci e-un lucru prea uşor!”
Iar, pe-un stâlp,
Puse-un anunţ:
“La ninsoare eu renunţ!”
Un alt fulg, nedumerit:
- Fulguleţ, ce ai păţit?
Ai uitat că al tău dar
E să fii voios, sprinţar,
S-alergi toată ziulica,
Să nu ştii ce este frica,
Să fii darnic, blând, sfios,
Lumii noastre, de folos?
Dacă vezi un fulg de nea
Dacă vezi un fulg de nea
C-o trăistuţă ponosită,
Semănând c-o mică de stea,
De toţi ochii părăsită
Să ai grijă, e o taină,
Ca-ntre fulgii sclipitori,
Purtând, mândri, albă haină
Şi fular, şi pantofiori
Să găseşti, purtat de vânt,
Nu tot timpul, la un an,
Înspre ieslea c-un Prunc Sfânt
Şi un fulguleţ sărman..
Pâlpâie-o steluţă-n cer...
Pâlpâie-o steluţă-n cer...
Totul e cuprins de ger,
Numai Fulguleţ, fierbinte,
Stă-n genunchi;
copil cuminte.
Este ora rugăciunii,
Când, Părintelui Minunii,
el Îi cere doar atât:
să prefacă ce-i urât,
trist, întunecat, murdar
în ceva frumos şi rar...
Iar Părintele-i răspunde:
- Pentru Fulguleţ, oriunde
şi oricând Mă va ruga
o să fac să fie totul
cum e-n inimioara sa!
Fulguleţ pe corzi de harpă
La o harpă fermecată,
Prins în corzi, fără să ştie,
Fulguleţ compune, iată,
Simfonii de bucurie.
Note dintr-o sfântă iarnă
A cules cu un motiv:
La răstimpuri să le-aştearnă
Pe-ngheţatul portativ.
După fiece cântare,
Strânge sunete grămadă
Şi le pune la păstrare
Între file... de zăpadă.
Aşa-i place lui, să ştie
Că nimic nu se topeşte,
Că a iernii melodie,
Una, pururi se-nnoieşte...
Fulguleţ e spiriduş
Fulguleţ, numai zăpadă,
Hoinăreşte pe o stradă
În pas sprinten, de ştrengar,
Printre ţurţuri de cleştar.
O fi ger, dar lui nu-i pasă
Că scufia-i este roasă,
Felinarul spart şi, ghici,
Rupţi în tălpi cei doi cipici.
Cine-l vede pe ghiduş,
Află: azi e spiriduş -
Singurul care-o magie
N-a făcut de când se ştie.
Căci, neobosit din fire,
Nu a prididit s-admire
Ce făcură - ce minuni !-
Frăţiorii cei mai buni.
Fulguleţ are-o idee
Omuleţul de zăpadă
Este singur; să îl vadă,
N-are cine, la bunici,
Astăzi au plecat cei mici.
I-au dat trup, i-au dat şi viaţă,
I-au pus nas, ba şi mustaţă,
I-au înfipt în mâini o carte
Şi s-au dus, s-au dus departe...
Acum, iată-l, când citeşte,
Tot de ei îşi aminteşte...
Şi se uită la desene...
Şi ridică din sprâncene...
La urechea lui cea dreaptă,
Fulguleţ întreabă-n şoaptă:
- Decât astă cărticică,
Nu-i mai bună-o măturică?
Zori de vis, noapte cu lună!
Fulguleţ e fericit,
Un prieten şi-a găsit
Unde nu se aştepta:
Chiar în inimioara sa.
Un prieten mititel,
Îmbrăcat exact la fel:
Cu scufie, cu cipici
Şi hăinuţă cu arnici.
Are chiar şi oglinjoară,
Ca a lui, la subţioară.
Şi obrazul alb îi este...
Ce prieten! Ce poveste!
De la el nu vrea decât
Să îi ţină de urât
Şi să aibă cui să-i spună:
Zori de vis, noapte cu lună!
Cetini albe, cetini grele
Cetini albe, cetini grele
Scutură, din boltă, stele
Pe brăduţii strânşi în piaţă,
Încă fremătând de viaţă.
Clopoţelul Iernii sună,
Fulgi de nea în cer se-adună,
Îşi pun aripi cu sclipici
Şi se dau drept "licurici".
Risipiţi sub felinare,
Unul pleacă, altu-apare:
Umblă după Fulguleţ,
C-a furat… un globuleţ
Şi-a dus darul, să-l dezmierde,
Unui mic prieten verde,
Iar la schimb, ca niciodat’,
Un cald zâmbet a luat.
Mărgeluţele de sticlă
Azi, la târgul de mărgele,
Dându-le, spăşit, târcoale,
Fulguleţ gândi că ele
I-ar sta bine mamei sale.
Dar nu mai fură niciuna,
Să nu-l prindă "licuricii",
Şi, sporovăind întruna,
Îşi chemă la târg amicii.
Să le-arate, pe-nţeles,
Picături, de-un fir de aţă,
Cum se prind, şi, mai ales,
Meşter, Gerul, cum le-ngheaţă.
Diamante-adevărate
Strălucesc sub ochii lor…
- Să le poarte, cine poate?
- Mama ta! spun ei, în cor.
Fulguleţ e mulţumit,
Alba Iarnă-mpodobită.
Chiar când salba s-a topit,
Ea e încă fericită.
Fulguleţ vrea o ninsoare
Gemuleţu-i umed, plouă…
În căsuţa lui din nor,
Fulguleţ îndeasă rouă,
Bob cu bob, într-un ulcior…
Vrea să facă o fântână,
Dacă tot s-a plictisit
Şi, deja de-o săptămână,
Din căsuţă n-a ieşit.
Mama Iarnă-l necăjeşte
Pe micuţ c-o alinare:
- Uite, Fulguleţ, priveşte,
Mâine o să fie Soare!
Fulguleţ nu vrea s-audă
Nici de Soare, nici de Ger,
Când Natura, aşa crudă,
E cu el, un fulg din cer…
S-a umplut ulciorul, gata…
Peste el doar o suflare
Rece, rece... şi găleata
Spartă plină-i cu ninsoare.
Pregătirile-s în toi
Pregătirile-s în toi
Şi în cer şi pe pământ,
Brăduleţii, mai ieri goi,
Au primit curat veşmânt.
Braţul le e plin de globuri,
Ce, sclipiri diamantine,
Îşi împart cu mii de cioburi
Atârnate prin vitrine.
Pe ferestrele sticloase
Bunul Tată desenează
Chipuri calde, luminoase,
Cu un singur vârf de rază.
Mama, cu un făcăleţ,
Alb, întinde-un aluat,
Ca să-l vâre Fulguleţ
În cuptorul îngheţat.
Fulguleţ e pedepsit
Mama Iarna-i supărată...
Fulguleţ... e pedepsit!
De culoare, dintr-o dată,
Tubul alb i l-a golit.
Cum aşa? Dar cum altfel?
Uite, colo, pe tufiş,
A pus alb... şi alb. La fel,
Numai alb, pe-acoperiş.
A stors tubul de culoare
Pe oriunde a crezut
C-ar fi bine, după care,
Iar cu alb, de la-nceput...
Alb şi gardul, alb şi drumul,
Alb şi geamul cu flori grele,
Alb şi hornul, chiar şi fumul
Învelind, tot albe, stele...
- Fulguleţ, vino la mama,
Pedepsit ai fost destul!
Cu ochi plânşi şi mic cât scama,
Acum e, de alb, sătul!
Hai la Moşu’, Fulguleţ
Fulguleţ, micuţa stea,
Nimeri într-o cutie,
Unde-un spiriduş cânta
Şi-nvârtea o jucărie.
Era noaptea, dintre toate,
Cea mai lungă, mai frumoasă,
Când figurile sculptate
L-aşteptau pe Moş acasă.
Spiriduşul, în primire,
Luă fulgul fără vină,
Ce căzu, de fericire,
Peste mica balerină…
- Domnişorule de nea,
Sper să nu se mai repete,
De nu vezi, mai spuse ea,
Mă-ntrerupi din piruete!
Fulguleţ avea obrazul
Alb ca varul, ruşinat:
- Dacă ăsta e necazul,
De el cred că te-am scăpat!
Şi pe căile-i răzleţe,
Lângă micul toboşar
Se-oploşi, când două beţe
Îl loviră în cap… Iar…
De acolo, mai departe,
Iuhuuu, spre un mânz de lemn -
Ca-n poveştile din carte,
Unde-ascunse,-n van, un semn…
Când crezu că-şi ia avântul
Pe căluţul lui semeţ,
Auzi... Poate fu vântul...
- Hai la Moşul, Fulguleţ!
Eu te ştiu
- Moş Crăciun, ce spun copiii,
Ai aflat? Că nu exişti!
Zise Fulguleţ, ştergându-şi
Nasul cârn şi ochii trişti.
Eu te ştiu, eşti ca şi mine,
(Doar un pic mai uriaş!),
Dar ei spun că nu tu daruri
Sub brăduţ şi-n inimi laşi.
Dacă nu te văd la faţă,
Dacă nu te trag de haină,
Nu gândesc că tu eşti Moşul
Bun şi drag ce-apare-n taină.
Dacă nu îţi smulg din barbă,
Dacă nu le spui că doare,
Ei nu cred că tu, din ceruri,
Vii, în noaptea cea mai mare,
Încărcat cu daruri multe,
Le aşezi lângă brăduţ
Ori în inimi şi, ca magii,
Le închini Unui Pruncuţ.
Fulguleţ şi Moş Crăciun
Moş Crăciun în sănioară,
Fulguleţ în barba-i deasă,
Azi străbat întreaga ţară,
Şi, prin horn, daruri ne lasă…
Stau brăduţi împodobiţi
Pe la geamuri, şi veghează,
Iar ştrengari neobosiţi,
Laţi, sub paturi, îi visează.
Totu-n taină, pe furiş,
Să fim siguri că-i aşa:
Un Moş pe-acoperiş,
Şi c-un fulg se vor lăsa.
Vor privi atent în casă:
Este linişte? Curat?
Lumânarea e pe masă?
Cozonacul e muşcat?
Fulguleţ, din barba lungă,
Moşului-i va spune… “este”.
El va pune, să le-ajungă,
Sub brad, daruri… şi-o poveste.
Boţ de nea
Toată lumea-l socoteşte
Mic şi fără pic de minte,
Boţ de nea, ce, câteodată,
Îl vezi doar printre cuvinte...
Zic de el: năuc şi vesel,
Deşi-i vesel şi năuc;
Iar aceasta doar în clipa
Când tristeţile se duc.
Îl văd alb şi spun degrabă:
"Fulguleţ e, negreşit!"
Deşi, uneori, e numai
Gândul lor... neprihănit.
Unii-l cheamă: "Hai, din ceruri,
Hai la noi!" El, în cipici,
C-o hăinuţă şi-o scufie,
Râde: "Cum, când sunt aici?"
Tortul e aşa frumos!
-Mama, azi e ziua mea?
O întreabă Fulguleţ.
Blânda Iarnă spune: Da,
Şi-i arată-un tortuleţ…
Parcă şi mai alb ca neaua,
Chiar mai’nalt decât odat’…
Mult mai dulce ca bezeaua,
Şi mai simplu decorat.
-Tortul e aşa frumos,
Că îmi vine să-l mănânc!
Spune Fulguleţ, sfios,
Suspinând adânc, adânc…
-Întâi sufli-n lumânare,
Mai pui Timp la clipa ta,
Grăi mama, zâmbitoare,
Şi-apoi toţi ne-om bucura...
Fulguleţ a dispărut
Este seară, lungă seară…
Pentru-a nu ştiu câta oară,
Fulguleţ nu-i de găsit…
Unde-i oare? S-a topit?
Mama Iarnă, sus în cer,
Stă la sfat cu Domnul Ger,
Şi-l întreabă, în zadar:
-N-ai văzut pe-al meu hoinar?
-N-am văzut, dar sigur sunt
Că e încă pe pământ -
Geru-n lume, cât domneşte,
Niciun fulg nu se topeşte!
Intră Vântul: Eu zării,
Pe cărările pustii,
Ce, mereu, în lung şi-n lat,
După rătăciţi le bat,
Chiar acuşi, un fulg de nea…
Mama spune: Vine-ncoa?
-Vine, însă, ia aminte
Să nu-l cerţi, că e cuminte
Şi-a ieşit şi el la joacă,
După-o zi cu promoroacă…
Printre albii frăţiori
Fulguleţ n-are astâmpăr,
Azi dă iama prin culori,
Vrând să iasă-n evidenţă
Printre albii frăţiori...
Cu penelul în vopseluri
Ce-au rămas din toamna lungă,
Pe hăinuţa făr-o pată,
Trage dungă după dungă.
Mama Iarnă îl priveşte
Şi, din firul scump, de nea,
Îi mai ţese-o cămăsuţă...
Pentru când va tremura.
Fulguleţ nici n-o observă,
Fiind foarte dăruit
Muncii sale de mic pictor
Până-n creştet zmângălit.
Opera e terminată.
Şi ninsoarea a-nceput.
Doar un fulg, plin de ruşine,
Ce-n oglindă s-a văzut,
Nu mai vrea să se arate;
Dar nici vreme n-ar avea,
Căci, acuma, de zor şterge
Ce-a pictat pe haina sa.
Brr... Ce frig!... Goluţ, îi cere
Blândei mame, dacă are,
O hăinuţă-n plus - curată,
Fiindcă prima... s-a ros tare!
Mama Iarnă e la geam
Mama Iarnă e la geamul
Odăiţei cu copii,
Peste care numai ramul
Cu flori dese, argintii,
Greu, se-apleacă sub o lună
Plină, plină... de poveşti.
Ea, cui spune noapte bună?
Şi cui: “Puiule, să creşti!”?
Fulguleţ deschide ochii,
Dar nu vede împrejur
Decât trena unei rochii
Albe, cu sclipiri de-azur...
“Mama”, zice, şi se-ntoarce
Pe o parte, alinat...
Lângă el un înger toarce
Fir de vis... adevărat.
Fulguleţ azi vrea la şcoală
Iarnă blândă, ce petala
Lin ţi-o scuturi pe câmpie,
Fulguleţ de-acuma şcoala
Vrea s-o-nceapă… ca să scrie.
Să strecoare-n caieţele
Mici compuneri, la presat,
Printre zile bune, rele,
Despre ce l-ai învăţat…
Vrea să ningă, să nu piardă
Nicio clipă în zadar,
Ca o flacără să ardă,
Îndemnat de al său har.
Şi pe file de zăpadă,
Cu chenare argintii,
Când nu-i nimeni să îl vadă,
Să aştearnă… poezii.
Crăiasa zăpezii
Ceru-i negru... Fulguleţ
Este trist, căci ziua toată
Şi-o petrece-n săniuţa
Lui micuţă şi-argintată.
Ce-ar zbura! Ce s-ar mai duce!
Însă, unde? Cine-l vrea?
Mama vede cum tânjeşte
Fulgul ei plăpând, de nea,
Şi îi spune o poveste:
- Când Iubirea era-n lume
O Crăiasă fără seamăn,
Fulgii - toţi - aveau un nume.
Ei erau chemaţi, adesea,
Cu sclipirea lor cuminte,
Să vegheze la fereastra
Odăiţei sale sfinte.
Dar, acum, lumea e alta...
Şi Crăiasa a plecat
Chiar din noaptea rece-n care
Niciun fulg n-a mai vegheat.
De aceea, câteodată,
Când ai vrea în altă parte
Să te afli, e mai bine
Să aştepţi... Poate, departe,
E un glas care te cheamă,
E o voce de Crăiasă
Crezând încă-n fulgii vrednici
Ce fac bolta mai frumoasă.
Fulguleţ şi-ascunde dorul
Sub scufia sa de pluş,
Zăbovind la pieptul mamei...
Cât să zboare-acuş-acuş.
Fulguleţ din turnul lui
Fulguleţ e obosit,
Noaptea asta n-a dormit,
Şi-a ales, pe o câmpie,
Locul lui de-mpărăţie.
Chiar în mijloc, un castel
A zidit, cum văzu el,
Întărit, cu metereze,
Ca de-acolo… să viseze.
Acum stă în turn şi-i pare
Că împărăţia-i mare,
Că toţi fulgii-s albi, frumoşi,
Dar şi tare somnoroşi…
Taina
Să nu treacă nicio zi
Fără să înalţi ceva!
Să asculţi de gândul bun
Pe oriunde vei umbla!
Şi mai zise mama Iarnă
Către Fulguleţul ei:
- Uite,-ţi dau cu tine-o taină!
Poţi s-o dăruieşti cui vrei!
Fulguleţ deschise ochii
Ca să vadă bine... taina,
Goli alba sa trăistuţă,
Ba, pe dos, întoarse haina,
Răsturnă mica scufie
Ce-o purta pe ger, pe soare,
Trecu mâna prin cipicii
Scoşi cu trudă din picioare,
Însă taina nu fu, iată,
Nici din minte, chip s-o scoată.
Zâmbind, mama,-l trase-aproape:
- Taina asta-i ca o stea...
Strălucind doar în lumina
Ce-o va da inima ta!
Fulguleţ are o floare
Pe-o fereastră, undeva,
Fulguleţ are o floare,
Alta nu-i cum este ea,
Pierind şi de-o răsuflare…
Este albă şi cuminte,
Chiar de pare-aşa, de gheaţă,
Are-o inimă fierbinte,
Vede tot şi e isteaţă…
Nu e an să nu revină,
Sub privirea tuturor,
Pe o rază de lumină,
Amândoi, din steaua lor.
Şi nu-i clipă, după ce
Şi-au luat spre ceruri zborul,
Să nu te întrebi de ce
Tu, în suflet, le duci dorul…
Fulguleţ, din când în când
Fulguleţ, din când în când,
Se ascunde printre ramuri…
Noaptea-l prinde lăcrimând,
Privind florile din geamuri.
Privind stelele pe calea
Ce o ţin de mii de ani,
Privind, albă, toată valea
Şi copiii-i năzdrăvani.
Fulguleţ, ca orişicare
Fulg de nea când se piteşte,
Nu ştii bine cum dispare,
Nici de unde se iveşte.
Dar el spune: “-Am fost departe,
Unde şi pământ şi cer
Sunt o pagină de carte,
...Una... plină de mister.
Să mă duc, să nu mă duc...
Fulguleţ privea copilul:
"Să mă duc, să nu mă duc...",
Şi-uite-aşa, din întrebare,
Îi căzu chiar pe năsuc.
Copilaşul râde dulce,
Ca de-un fulg de păpădie
Gâdilat, şi dă cu mâna
Să-l atingă: vrea să ştie
Care flutur de zăpadă
S-a încumetat să zboare
Pân' la el, ca să-i aducă
Fir de-argint pe aripioare?
Şi prin ce scamatorie
Nasul i-a-ncălzit niţel ?
Însă Fulguleţ degrabă
Se topi...
Ştiţi cum e el!
Fulguleţ la primăvară
-Dacă iarna o să treacă,
Întrebă un băieţel,
Fulguleţ ce o să facă?
-Se transformă-n ghiocel!
Pardesiu din trei petale
Va avea… Şi pantofiori
Cu tălpi verzi, lăsând pe cale
Urme pentru mii de flori…
-Dar scufia pentru ger?
-A…, scufia o s-o dea
Unor puişori din cer,
Cuib să-şi facă, noaptea,-n ea…
Darul de Crăciun
Fulgi de nea, în cânt de îngeri
Se coboară-ncetişor.
Într-o iesle, le-a zis Mama,
Lasă Domnul... darul lor.
Ochii sclipitori şi umezi
Se adună-ntr-o mirare:
Unde-i steaua fără seamăn?
Unde-i darul din cer oare?
Dar nici Mama nu le spune,
Păstrând taina an de an,
Până când un fulg anume,
Mai şiret, mai năzdrăvan,
Dă de ştire ce-i în iesle:
- E un Prunc, veniţi, veniţi!
Iute, fulgii de zăpadă
Se adună fericiţi!
Ca o ploaie de steluţe,
Pruncului I se închină,
Şi, din ochii Lui cei veşnici,
Îşi iau darul... de Lumină.
Cine eşti tu, Fulguleţ?
- E un bulgăraş de nea…
- E o floare fără preţ…
- O petală…
- Ba, o stea…
- Cine eşti tu, Fulguleţ?
Însă Fulguleţ nu ştie
Nici ce-a fost, nici cine este,
Nici dacă va fi să fie
Mai mult decât o poveste…
- E-un prieten mititel…
- Un cuvânt…
- Un băieţel…
- Dacă e aşa, sau nu,
Fulguleţ, spune-ne tu…
Însă Fulguleţ nu poate
Să vorbească, din păcate,
Despre taina prea frumoasă,
Ce pe inimă-l apasă…
- E un puf de păpădie…
- E un geamăn dintr-o mie…
- E o rază de lumină…
- E un suflet fără vină…
-Fulguleţ, nu te mira:
Eşti ce eşti? Eşti altceva?
Dar el tace şi se duce,
O sclipire-n ochi aduce
Tremurând, apoi dispare
Cu-a sa taină-n depărtare…
